Prima mașină zburătoare din lume este de vânzare pentru o sumă uriașă

de: George Stanciu
11 07. 2017

Prima mașină zburătoare funcțională din lume tocmai a fost scoasă la vânzare la eBay, dar prețul cerut de creatorul acesteia este unul cel puțin piperat.

Moller M400 Skycar este mașina despre care vorbim aici, iar vânzătorul acesteia spune că este prima mașină zburătoare de tip VTOL (vertical-takeoff-and-landing – decolare și aterizare verticală) funcțională.

Conform vânzătorului, aceasta este o adevărată piesă de muzeu, fiind un efort creativ desfășurat de-a lungul mai multor ani. Aceasta a zburat pentru prima dată în 2001, la o întâlnire a acționarilor companiei. De atunci, aceasta a zburat de mai multe ori în medii controlate și a apărut în diverse publicații, dar a avut și prezențe la televizor, ajungând la Discovery Channel, printre altele. În plus, există numeroase videouri pe YouTube cu Moller M400 SkyCar.

Cumpărătorul va primi mașina în condiție originală, ceea ce presupune însă lipsa unei aprobări FAA pentru zbor. Cu toate acestea, mașina este funcțională și poate fi o piesă centrală într-un muzeu public sau privat.

Există și posibilitatea ca un cumpărător să achiziționeze această mașină, iar cu sprijinul companiei Moller International, să poată obțină certificarea FAA pentru zbor.

Compania a avut nevoie de 30 de ani și a investit peste 150 de milioane de dolari pentru a crea acest prototip. O variantă modificată a acestei mașini zburătoare a fost oferită spre vânzare în trecut, însă niciunul dintre cumpărători nu a oferit suma minimă pentru achiziție.

Această mașină zburătoare este disponibilă pe eBay, iar prețul de pornire al licitației este de un milion de dolari. Există și alternativa de a cumpăra mașina fără a licita, pentru suma de cinci milioane de dolari.